Servicii

Artroscopia umărului

Artroscopia umărului reprezintă standardul de tratament chirurgical minim invaziv în afecțiunile umărului. Artroscopia umărului este indicată pentru diagnosticarea și tratarea chirurgicală a structurilor de la nivelul umărului – pentru repararea leziunilor articulației din majoritatea afecțiunilor, exceptând fracturile complexe și procedurile de protezare. Artroscopia umărului este în prezent o intervenție chirurgicală de rutină.

Dr. Horatiu Badiu

Ce este artroscopia umărului?

Artroscopia umărului este o tehnică chirurgicală minim invazivă, utilizată pentru diagnosticarea, tratarea și recuperarea ușoară a celor mai multe afecțiuni ale umărului. Intervenția chirurgicală artroscopică permite vizualizarea directă și clară în interiorul articulației și în afara ei, prin incizii foarte mici. Astfel, față de chirurgia deschisă, clasică, artroscopia umărului oferă o precizie maximă (de investigare și de lucru), dar și cele mai optime rezultate și o vindecare mult mai rapidă.

Artroscopie umar

Când se recomandă artroscopia umărului?

Artroscopia umărului se recomandă în urma unui set de investigații clinice și paraclinice (imagistice) pentru identificarea gradului și a caracteristicilor leziunii, cauzată de un traumatism direct, de suprasolicitare în timp (prin activități sportive sau profesionale) sau de degenerarea (uzura) implicită a vârstei înaintate:

  • Consultație: examenul clinic include anamneza (analiza informațiilor din istoricul medical al pacientului și a datelor de la apariția simptomelor), analize de laborator și teste specifice pentru stabilirea diagnosticului exact (mișcări ale brațelor ce verifică forța, mobilitatea și rezistența la durere);
  • Radiografie de umăr;
  • Examinare RMN de umăr (imagistică prin rezonanță magnetică);
  • Ecografie de umăr.

Afecțiuni tratate cu artroscopia umărului

Artroscopia umărului este utilizată în diagnosticarea și tratarea majorității afecțiunilor umărului, printre cele mai frecvente indicații terapeutice enumerându-se:

  • Leziunile de coafă rotatorie (ruptura tendoanelor)

Leziunea de coafă rotatorie implică ruptura parțială sau completă a unuia dintre cele 4 tendoane rotatorii de la nivelul umărului: supraspinos, infraspinos, subscapular și rotund mic. Aceasta reprezintă una dintre cele mai comune leziuni ale umărului și este tratată prin tehnici artroscopice – pentru reinserția tendonului lezat.

  • Sindromul de impingement subacromial (al umărului)

Sindromul de impingement subacromial este o afecțiune cauzată de presiunea exercitată de acromion (parte osoasă a omoplatului) asupra coafei rotatorii, prin comprimarea tendonului mușchiului supraspinos. Tehnica artroscopică de decompresie subacromială lărgește spațiul subacromial și diminuează astfel presiunea.

  • Instabilități articulare ale umărului (capsulită retractilă sau ”umăr înghețat”)

Leziunea de capsulită retractilă, cunoscută și sub denumirea de ”umăr înghețat”, este o afecțiune dureroasă a capsulei articulare a umărului, care se manifestă prin rigiditate și limitarea amplitudinilor mișcărilor la nivelul articulației. Capsula articulară a umărului joacă un rol esențial în stabilitatea funcțională a acestuia.

  • Luxații recidivante ale umărului

Apariția luxațiilor recidivante ale umărului este cauzată de instabilitatea cronică de la nivelul structurilor umărului (ligamente, tendoane și mușchi). Articulația umărului este cea mai mobilă articulație a corpului, însă cu un grad scăzut de stabilitate – pentru menținerea capului humeral centrat și fixat în articulație.

  • Artroza de umăr

Artroza de umăr este o afectiune prin care se distruge cartilajul articular, în special pe fondul înaintării în vârstă. Cauzele sunt multiple, de la suprasolicitare la boli autoimune și alte afecțiuni cronice, artroza manifestându-se prin durere, inflamație și lipsa mobilității.

Când este necesară artroscopia umărului?

Artroscopia umărului este necesară pentru majoritatea afecțiunilor umărului, atunci când tratamentul conservator (nechirugical) a eșuat în ameliorarea satisfăcătoare a simptomelor sau ca primă soluție terapeutică, în funcție de tipul și de gradul traumatismului. Acesta poate fi direct (cauzat prin lovituri, căzături sau mișcări bruște ale brațelor) sau indirect (cauzat de uzură, datorită suprasolicitării sau vârstei).

Ce presupune artroscopia umărului?

Artroscopia umărului este o intervenție chirurgicală minim invazivă de reparare și de reconstrucție a mobilității nedureroase a umărului. Anestezia pentru artroscopia umărului poate fi anestezie loco-regională (sunt anesteziate doar umărul și brațul) sau generală (cu adormirea pacientului). Durata intervenției chirurgicale este în medie de 1-2 ore, iar spitalizarea este de cel mult o zi (internare de o noapte).

Artroscopia umărului este o tehnică chirurgicală închisă, prin care pacientul nu resimte nicio durere în timpul procedurii. Se operează în câmp steril, prin mici incizii de circa 5 milimetri, numite portale. Un instrument medical sub forma unui creion subțire, numit artroscop, este utilizat ca și cameră video HD miniaturală – fiind introdus prin câte un portal artroscopic în articulația umărului și în jurul acesteia, pentru a oferi în timp real imagini clare, ce sunt proiectate pe un monitor.

Astfel, prin artroscopia umărului se oferă o vizibilitate mult mai bună decât prin operațiile clasice, deschise. Claritatea diagnosticării și precizia intervenției chirurgicale pentru repararea leziunilor umărului fac din artroscopia umărului noul standard de tratament chirurgical în afecțiunile umărului. Caracterul minim invaziv asigura traume operatorii minime.

Instrumentele chirurgicale miniaturale și specifice sunt introduse în interiorul articulatiei prin alte portale – incizii foarte mici, care ușurează recuperarea. Postoperator, pacientului îi vor fi administrate antibiotice, antialgice (medicamente contra durerii) și antiinflamatoare. În funcție de tipul leziunii și de gradul acesteia, pacientul va purta o orteză de umăr (aparat ortopedic pentru recuperare medicală).

Recuperarea postoperatorie după artroscopia de umăr

Recuperarea postoperatorie după artroscopia de umăr depinde foarte mult de gradul și de tipul afecțiunii pentru care a fost efectuată. Recuperarea postoperatorie după tehnica artroscopică este mai rapidă față de tehnica operației deschise, fiind mai puțin traumatică pentru organism. Dacă intervenția a fost minimă, pentru eliminarea unui osteofit (”cioc” sau ”pinten” osos) spre exemplu, recuperarea va fi foarte ușoară.

Tratamentul de recuperare poate include purtarea unei orteze de umăr (ca o eșarfă sau un suport elastic pentru susținerea articulației umărului). De asemenea, pentru o vindecare optimă, pacientul poate urma anumite proceduri de kinetoterapie, crioterapie sau electroterapie – pentru efectele antialgice și antiinflamatorii, asupra zonei afectate. Obiectivul este recâștigarea rapidă a mobilității articulare.

Dacă suferi de limitări ale mișcărilor umărului sau de dureri recurente, îți recomand un consult ortopedic. Cu cât afecțiunea umărului este diagnosticată corect, din timp, cu atât recuperarea este mai rapidă.

DR. HORATIU BADIU

Servicii

leziuni ligament incrucisat
icon med check

Reconstrucția artroscopică a ligamentului încrucișat

ruptura menisc
icon med check

Chirurgia meniscului prin sutură sau remodelare

leziuni cartilaj articular
icon med check

Chirurgia cartilajului articular

instabilitate multiligament
icon med check

Reconstrucții multiple ligamentare pentru instabilități articulare

Artroscopie umar
icon med check

Artroscopia umărului

luxatii recidivante umar
icon med check

Luxații recidivante

reinsertie coafa rotatorie
icon med check

Reinserții de coafă rotatorie

capsulita retractila
icon med check

Eliberare capsulită retractilă

Decompresie subacromială
icon med check

Decompresie subacromială

Artroscopia gleznei
icon med check

Artroscopia gleznei pentru decompresie tibio-talară

Artroscopie genunchi
icon med check

Artroplastii de șold și genunchi

Chirurgia antepiciorului, hallux valgus (monturi)
icon med check

Chirurgia antepiciorului, hallux valgus (monturi)

Call Now Button